Câteva zile mai târziu am aflat vestea cea mare: am un copil! Am fost foarte fericită, mi s-a părut o minune. Nu credeam că această dorință mi se va îndeplini vreodată. Însă, din păcate, fericirea mea n-a ținut mult. Când i-am spus vestea partenerului meu a început să tune și să fulgere, să țipe și să trântească spunând că lui nu-i trebuie copil și să fac neapărat avort. A fost un șoc. Îmi doream mult un copil și poate acum era singura ocazie să-l nasc, iar el îmi spunea că trebuie să renunț la sarcină. Aproape două luni m-a presat tot timpul, încât nici măcar noaptea nu aveam liniște. Îmi spunea mereu să aleg între el și copil și mă amenința că dacă nu renunț la sarcină mă părăsește. Părinții mei erau divorțați, fiecare plecat în alt loc, așa că sprijinul familiei era zero. Ca și cum nu ar fi fost suficiente probleme în viața mea, cu puțin timp înainte să aflu că sunt însărcinată afacerea mea a intrat în faliment. Așadar eram singură, cu un viitor incert, cu un partener care mă amenința tot timpul că pleacă, cu cheltuieli pe care dacă aș fi păstrat sarcina mi-ar fi fost imposibil să le gestionez fără ajutorul nimănui. Deși îmi doream copilul, am început să mă gândesc la varianta întreruperii de sarcină, deoarece mi se părea că n-am încotro și că nu există altă soluție. Mi-am făcut de câteva ori programare la avort, tot de atâtea ori m-am și răzgândit, gândindu-mă, că, totuși, n-ar trebui să opresc șansa unui copil de a se naște, dar pe de altă parte situația din viața mea era dramatică. Nu mai spun de ce era în sufletul meu încercând să mă lupt cu toate problemele. Disperare, teamă, incertitudine, lipsă de încredere, lipsă de sprijin. Într-o zi o fostă colegă din școala generală cu care eram prietenă mi-a zis că nu trebuie să devin victima lui „n-am încotro” pentru că există soluții. Există oameni care oferă sprijin femeilor să depășească criza de sarcină și să dea naștere copilului. Au urmat întâlniri, discuții, am primit dragoste și sprijin emoțional, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Timp de un an de zile am primit acces la servicii medicale pentru sarcină, ajutor pentru chirie, alimente și produse de îngrijire a copilului. Am avut o sarcină toxică, așa încât nu doar că era imposibil să am un job, dar în unele zile abia mă țineam pe picioare. Acum sunt foarte fericită că îl am pe Robert și sunt recunoscătoare celor care m-au ajutat. Fără sprijin mi-ar fi fost imposibil să duc sarcina la bun sfârșit, chiar dacă îmi doream foarte mult să nasc copilul.

Părinții nu s-au rezumat la a-mi pune în vedere aceste lucruri, ci zi de zi timp de două luni m-au presat să fac avort, au făcut programări la clinică și au încercat să mă ducă forțat acolo. Prietenul meu nu era împotriva copilului, dar nici nu a făcut nimic să-l apere și să mă sprijine să depășesc situația de criză. La un moment dat am ajuns la capătul puterilor. Îmi doream copilul, dar credeam că nu voi scăpa niciodată de presiunile părinților și oricum viața mea devenise un calvar. Nu aveam nimic din ceea ce ar fi trebuit să însemne mediul potrivit pentru o femeie însărcinată: dragoste, încurajare, încredere și sprijin. Mi-am zis că nu am ce să fac decât să cedez presiunilor. Poate așa mă vor lăsa în pace. Totuși, înainte ca mama să mă ducă la avort am strigat disperată după ajutor. Așa am găsit oameni care m-au salvat în ultimul moment și pe mine și pe copil. Am primit sprijin pentru a depăși situația de criză, în timpul sarcinii am fost ajutată cu nevoile materiale necesare. Până la urmă părinții s-au liniștit. Acum copilul le este foarte drag și nu-l mai lasă din brațe. M-am căsătorit cu prietenul meu și mă bucur că cineva m-a ajutat să dau naștere copilului. Fără el viața mea nu ar fi fost la fel.

La situația incertă în privința viitorului nostru se adăugau traumele și durerea unei relații violente. Știam că trebuie să încep totul de la zero, dar eram dispusă să muncesc și să-mi construiesc o nouă viață alături de copiii mei. Soluția pe care am găsit-o după multe încercări a fost să plec împreună cu copii în Franța, ei să meargă la facultate și eu să-mi găsesc ceva de lucru. Numai că pentru a face acest pas aveam nevoie de ajutor și nu știam pe nimeni. La un moment dat am aflat de cineva dispus să sprijine o femeie în situația mea și poate să o facă, astfel încât copiii mei și-au putut continua studiile, eu am găsit de găsit de lucru în Franța, am început un master și acum chiar lucrez în domeniul meu. Fără ajutor poate că nu aș fi ajuns aici.