Ajută-ne să dezvoltăm educația și sprijinul profesionist în criza de sarcină!
11.04.2022Vino să o întâlnești pe Lavinia Stan (5 mai 2022)
04.05.2022A fost inaugurat noul sediu al Centrului „Sfânta Alexandra Împărăteasa”. Zilele Porților Deschise în perioada 2-7 mai 2022
Vineri, în 29 aprilie, de Izvorul Tămăduirii, a fost o zi de mare bucurie: a fost sfințit și inaugurat noul sediu al Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, după ce mutarea Centrului a fost făcută în 3 zile și reamenajarea noului sediu a fost făcută în alte 3 zile.
Ziua inaugurării a fost aleasă de Izvorul Tămăduirii și din motive tehnice – pe telefonul verde al centrului sună zilnic femei în criză de sarcină și e nevoie de un spațiu în care să putem să le primim; dar mai importantă a fost această sărbătoare a tămăduirii, a sprijinirii, pentru că exact despre sprijin și tămăduire este misiunea acestui centru.
Evenimentul a început cu tăierea panglicii și a continuat cu slujba de Sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal. Panglica a fost tăiată de Roxana Muthi, care a trecut printr-o criză de sarcină și urmează să nască, Vlad Chiperi, om de afaceri român, care lucrează la Londra, și Alexandra Nadane, coordonatoarea Centrului.
În cuvântul de după slujba de sfințire, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a vorbit despre importanța sprijinirii femeilor în criză de sarcină și a copiilor nenăscuți și i-a felicitat pe toți cei care contribuie la dezvoltarea sprijinului:
„Lucrarea aceasta este sfântă și mare. Este sfântă, pentru că este în acord perfect cu învățătura Sfintei Evanghelii și este mare pentru că tinerii, copiii, nou-născuții sunt viitorul și speranța unei națiuni și a Bisericii, iar în vremurile acestea, când țara noastră se confruntă cu cea mai mare prăbușire demografică, salvarea fiecărui prunc este o lucrare măreață, o lucrare importantă.”
„Aducem din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un cuvânt de felicitare și de binecuvântare tuturor sponsorilor, colaboratorilor care sprijină asociația și, prin ea, sprijină tinerele mame care se confruntă cu greutățile inerente vieții, mai ales că traversăm o perioadă dificilă din toate punctele de vedere”.
Alexandra Nadane, coordonatoarea Centrului, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru „bunăvoința părintească față de demersul de sprijin al femeilor în criză de sarcină și al copiilor lor, al copiilor și al familiilor” și pentru „această mare cinste” de a-l delega pe Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, să sfințească noul sediu al Centrului. De asemenea, Alexandra Nadane i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Varlaam pentru slujba de sfințire:
„Preasfinția Voastră, Vă mulțumim pentru slujba făcută. Sperăm ca harul Duhului Sfânt să ajute pe mame și să îi ajute pe copii; Maica Domnului i s-a arătat unui viitor împărat la Izvorul tămăduirii, iar noi dorim să fie cât mai multe mame care vor alege viața pentru copiii lor, căci toți poartă chipul Împăratului ceresc în ei.”
Ca reprezentantă a femeilor însărcinate și mamelor sprijinite de centru, Eminia Zeana a vorbit despre necesitatea ca femeile în criză de sarcină să fie sprijinite: „Sunt recunoscătoare că m-au susținut și m-au ajutat. Fiind mamă singură cu doi copii, mi-a fost destul de greu și m-a încurajat foarte mult să știu că cineva este alături de mine și că mă susține tot timpul. Mamele chiar au nevoie de aceasta”.
Sprijinitorii și donatorii centrului au primit diplome și daruri de mulțumire. Mulțumiri speciale au fost adresate lui Vlad Chiperi, care a sprijinit relocarea Centrului și lui Cătălin Popescu de la Wincero, compania care va crea noua identitate vizuală a celor două centre ale Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Maria Iacșa, care a interpretat la pian „Șase dansuri românești” de Béla Bartók și un fragment din muzica lui Franz Joseph Haydn.
Vă mulțumim tuturor celor care ne sprijiniți spiritual și material în dezvoltarea sprijinului profesionist pentru femeile în criză de sarcină și vă așteptăm în perioada 2-7 mai la Zilele Porților Deschise la Centrul de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”. Intervalul orar în care poate fi vizitat Centrul în această săptămână este 9.00-19.00, iar sâmbătă în intervalul 9.00-18.00. Adresa noului sediu al Centrului este Calea Victoriei 155, clădirea Victoria Business Center, Tronson 5, Etajul 2.
Vă rugăm să ne sprijiniți pentru a achita datoriile pe care le avem și pentru a dezvolta sprijinul profesionist în criza de sarcină. Campania de fundraising deschisă pe platforma Facebook cu sprijinul Asociației Saint Paraskeva Orthodox Charity continuă.
În încheiere vă invităm să citiți câteva dintre gândurile scrise în cartea de impresii deschisă cu ocazia inaugurării noului sediu al Centrului „Sfânta Alexandra Împărăteasa”:
„Pentru mine, Centrul a fost o minune. Mi-a redat speranța, m-a ajutat să găsesc soluții și sprijin moral și emoțional, lucruri esențiale în evoluția mea ca mamă.” – Mădălina Florescu
„Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu aici, locul unde mă simt ca într-o mare și călduroasă familie.” – Roxana Muthi
„O întâlnire minunată, un exemplu de viață și bucurie împărtășită peste generații la Centrul Sfânta Alexandra Împărăteasa. Rămânem nu doar cu gândul pe care îl faceți, ci mai cu seamă angajați să stăm, dacă vrea Dumnezeu, mereu alături” – Părintele Daniil Iacșa și doamna preoteasă Ioana Iacșa
„Vă doresc minți luminare și cât mai multă energie pentru a ajuta cât mai multe persoane” – Vlad Chiperi
„Este o onoare să fim aici, ca la fiecare întâlnire cu cei care sprijină viața.” – Cătălin Popescu, Wincero
„Reușiți să aduceți speranță acolo unde aceasta s-a pierdut, să restabiliți firescul, să readuceți lumina în viața celor care au pierdut-o. Să vă țină Dumnezeu puternici și să vă bucurați de cât mai multe reușite!” – Cristina Teleanu
„Centrul de consiliere și sprijin Sfânta Alexandra Împărăteasa nu doar sprijină și ajută tinere mame aflate în criză de sarcină, dar și salvează vieți. Dumnezeu să vă ajute și să vă sporească efortul.” – Dr. Alexandru Voropanov
Foto: Raluca Ene – Basilica și Mircea Popa – Ziarul Lumina
Donează:
SMS
Trimite textul DOI prin SMS la 8845 (2 euro lunar)
Card
Prin aplicația mobilPay
Paypal
Pentru centrulalexandra
Virament bancar
Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei
Cod fiscal: 36913780
RO79RNCB0082153361040001 LEI
RO52RNCB0082153361040002 EURO
RO25RNCB0082153361040003 USD