Adina: „Am născut prematur și bebelușul a murit. Cum pot trece peste teama că s-ar putea repeta această tragedie?
07.07.2021Irina: „Am 3 copii sub 4 ani. Greșesc lăsându-i la mama când sunt la muncă sau trebuie să rezolvăm treburi prin oraș?”
09.07.2021Sunt însărcinată și mă confrunt cu atacuri de panică și anxietate generală. Am o frică cu cât se apropie nașterea, încât nu pot gestiona emoțiile.
Anca
Bună ziua!
În primul rând, felicitări pentru sarcină și sănătate multă!
Vestea unei sarcini este o mare bucurie și, în același timp, poate să aducă multe semne de întrebare izvorâte din teama de necunoscut, ceea ce face ca anxietatea să crească pentru multe femei însărcinate. Este foarte bine că ați conștientizat emoțiile pe care le simțiți și faptul că treceți prin aceste stări vă îndreptățește să solicitați ajutor. Ați făcut, astfel, primul pas spre starea dumneavoastră de mai bine.
Următorii pași ca să continuați să aveți grijă de dumneavoastră sunt să aveți pe cineva aproape (poate fi soțul / partenerul de viață / mama / o rudă / o prietenă apropiată, care înțelege prin ce treceți și vă este alături mai ales când aveți mai multă nevoie și să stați de vorbă cu un psiholog sau psihoterapeut, care să vă sprijine în gestionarea emoțiilor și a atacurilor de panică, în funcție de detalii pe care nu le puteți scrie aici (cât de des apar, care sunt cauzele declanșatoare observate, etc.). Este important să nu treceți singură prin această perioadă dificilă și să permiteți cuiva drag sau unui specialist să fie lângă dumneavoastră și să vă ajute. Așa cum doctorul are grijă de corpul și de sarcina dumneavoastră, psihologul va avea grijă de echilibrul emoțional.
Dacă nu aveți încă un psiholog, vă invit cu drag să sunați gratuit la 0800 070 013, să ne scrieți pe adresa de email contact@centrulsfantaelena.ro , sau să ne vizitați la adresa Bd. Basarabia, nr. 28 A, Sector 2, București. Serviciile de consiliere psihologică / psihoterapie sunt gratuite.
Iuliana Scutaru, psiholog
*Numele a fost modificat pentru protejarea identității.
Ești însărcinată, ai născut recent sau ai copii mici? Treci printr-o perioadă dificilă, simți nevoia să vorbești cu cineva, să primești un sprijin, dar n-ai curajul să mergi la un psiholog?
Suntem aici să te sprijinim! Deschidem rubrica online „Întreabă psihologul despre sarcină și maternitate”. Tu adresezi întrebarea pe mail la psiholog@centrulsfantaelena.ro sau prin completarea unui formular, iar noi postăm pe site întrebarea împreună cu răspunsul unui psiholog.
https://forms.gle/z2W2s5xUV3FCBAoaA
Asigurăm anonimatul celor care își doresc să adreseze întrebări anonime. Serviciul este gratuit.
La întrebări vor răspunde:
Iuliana Scutaru, psiholog în cadrul Centrului de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena”, specializată în terapie sistemică: cuplu, copil, familie.
Alexandra Efrem, psiholog clinician.
Bogdana Fati, psihoterapeut în cadrul Centrului de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, cu formare în Psihoterapia Experiențială și a Unificării – centrată pe adult-copil-cuplu-familie.
Dacă ești într-o situație de criză de sarcină, poți solicita sprijinul unui psiholog sunând la linia verde gratuită a Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, 0800-070-013.