Un sms minunat a salvat viața unui copil nenăscut: „Zboară cu copilul tău spre destinaţii exotice!ˮ

Când și-a dat seama că a rămas însărcinată, Ioana era necăsătorită și se temea foarte mult de reacția părinților. De frică, a luat imediat pastila de a doua zi, însă aceasta nu și-a făcut efectul. Văzând că sarcina nu se elimină, Ioana și prietenul ei au mers la un consult medical. I-au zis medicului de la început că, dacă e însărcinată, vor să păstreze copilul. Cu toate acestea, medicul a insistat că trebuie să facă avort, spunând că Ioana va naște un copil foarte bolnav. Astfel i-a speriat și mai tare, lăsându-i fără opțiuni.

În scurt timp s-au adăugat și presiunile mamei Ioanei, care i-a făcut programare la avort, fără să asculte vreo clipă ce își doresc părinții copilului nenăscut.

Copleșită de teamă și cu presiuni venite din toate părțile, Ioana a cerut un semn de la Maica Domnului, iar minunea nu a întârziat să apară. A primit un mesaj pe telefon: „Zboară de 1 iunie cu copilul tău spre destinaţii exotice!ˮ Iar rugăciunea tatălui copilului a coincis cu apariția unui medic salvator.

„(…) În postul Paştelui, am rămas însărcinată; nu eram căsătorită cu soţul meu pe vremea aceea. Am luat „pastila de a doua zi” ‒ o pastilă care, în mod normal, ar trebui să facă să apară menstruaţia imediat după ce este luată, fiind foarte periculoasă, foarte toxică… Însă nu a apărut menstruaţia, şi atunci am bănuit că e posibil să fiu însărcinată.

M-am dus la medic, o doamnă doctor, să-i spun ce s-a întâmplat, că am luat pastila asta şi nu a apărut menstruaţia. Doamna respectivă mi-a spus că trebuie să fac un test de sarcină. I-am spus că, dacă sunt însărcinată, mi-aş dori să păstrez copilul.

Ea mi-a spus că acest lucru nu este posibil ‒ dar mi-a spus-o cu atâta siguranţă, încât nu a lăsat nici o urmă de îndoială! Mi-a spus că nu e posibil să păstrăm acest copil, pentru că acest copil va fi foarte bolnav din cauza acelei pastile, care este o bombă de hormoni, că el va ieşi cu malformaţii genetice, lucru care ne-a cam șocat…

Eram cu prietenul, actualmente soţul, eram amândoi şi ne-am speriat foarte tare ‒ nu neapărat de certitudinea sarcinii, ci de ceea ce urma să se întâmple dacă eram însărcinată.

Am ajuns acasă, am făcut un test de sarcină care, bineînţeles, a ieşit pozitiv. Am sunat-o pe doamna doctor, care mi-a spus că trebuie să mă programez neapărat pentru un avort, cât mai repede.

„Zboară cu copilul tău spre destinaţii exotice!ˮ

Trecusem printr-o experienţă similară în adolescenţă şi era cu atât mai cumplit pentru mine, cu cât mi-am promis că nu voi mai face asta niciodată. Tocmai pentru că ştiam ce înseamnă lucrul ăsta, nu aş mai fi vrut să trec prin asta niciodată.

Nu cunoşteam în detaliu ‒ cum ştiu acum, de exemplu, după patru sarcini, că inima copilului începe să bată la 6-7 săptămâni ‒ nu ştiam stadiile de dezvoltare exact, dar ştiam clar că nu vreau să fac asta, indiferent de riscuri.

Ce a fost foarte ciudat a fost că nici prietenul meu de atunci, actualmente soţul meu, nu şi-ar fi dorit să trecem prin asta, doar că certitudinea doctoriţei şi gândul de a avea un copil atât de bolnav pur şi simplu ne-a înspăimântat.

Bineînţeles, am vrut să mă ascund de mama mea, lucru care nu a fost posibil, pentru că a mirosit imediat că ceva nu e în regulă. Ea a lucrat într-un spital de ginecologie şi mi-a făcut imediat programare la avort. Eu însă am mers acolo cu sufletul foarte greu.

…înainte de a ajunge în punctul ăsta, …ne doream să ne găsim un duhovnic. Ne imaginam că duhovnicul nostru e undeva, într-un munte, cu o barbă lungă, albă, şi că avem mult de căutat.

După ce am aflat că sunt însărcinată și fusesem programată la avort, m-am aruncat în genunchi şi am zis: „Maica Domnului, dă-ne un semn!ˮ. Atât am putut eu să zic în momentele acelea. Nici nu am terminat bine gândul, şi am primit un mesaj pe telefon.

Mă uit pe telefon ‒ era un mesaj promoţional de la o companie aeriană, care spunea: „Zboară de 1 iunie cu copilul tău spre destinaţii exotice!ˮ

M-am speriat îngrozitor! Îngrozitor m-am speriat de promptitudinea răspunsului şi de felul atât de clar în care a venit. Efectiv m-am blocat, mi s-a părut incredibil că mi se întâmplă asta!

Mama a insistat foarte mult să merg la programare. În fine, am ajuns la programare la avort cu inima îndoită, nu aş fi vrut să fac asta.

Am stat într-o sală de aşteptare unde mai erau încă două fete, mai tinere ca mine. Și m-a apucat un plâns pe acolo, pur și simplu, plângeam de sărea cămaşa de pe mine şi de mila mea, şi de mila lor.

A venit o doamnă doctor care m-a întrebat de ce plâng. Mie mi s-a părut foarte crud să mă întrebe de ce plâng într-un asemenea moment. I-am spus de ce plâng, i-am spus că sunt însărcinată, că am fost la un medic, care mi-a spus că trebuie să fac avort, pentru că va ieşi copilul cu malformaţii…

Ea a zâmbit şi a spus: „Dar o ecografie ai făcut?ˮ. Am zis: „Nuˮ.

„Bine, hai să mergem jos, să facem o ecografie, să vedem exact care e treaba. Dar îţi spun de-acum că nici un medic nu îţi poate recomanda avortul din acest motiv, pentru că ai luat această pastilă. Noi am văzut sarcini cu sterilet care au decurs foarte bine şi din care s-au născut copii normali, și am văzut şi sarcini normale din care s-au născut copii cu probleme, aşa că nimeni nu îţi poate garanta lucrul acestaˮ.

Am mers jos, am făcut o ecografie. Mi-a spus că, după părerea dumneaei, totul decurge normal, adică este o sarcină normală, în evoluţie, că ea nu îmi poate recomanda avortul. A vorbit cu noi amândoi şi ne-a spus să ne gândim dacă vrem să facem asta, că e alegerea noastră, dar nu e condiţionată medical în nici un fel.

Atunci am prins curaj. Soţul meu a fost neaşteptat de determinat – mie îmi era foarte teamă de momentul ăsta; sincer, credeam că va da bir cu fugiţii din viaţa mea!

Dar el a fost foarte determinat. Cât am fost eu sus, în sala aceea de aşteptare, el a găsit o mică capelă acolo, în spital, şi a spus o rugăciune la Maica Domnului. Nici nu a terminat bine, şi am coborât cu doamna doctor, care ne-a spus lucrurile acestea.

Şi el a zis: „Bine, haide să mergem acasă, gata!ˮ

Și am plecat. De acolo, ne-am dus la mama mea, care-mi spusese să trec pe la ea, pe la serviciu, după ce termin – lucra în apropiere, la un spital de copii. Am ajuns la ea şi, în timp ce intram la mama, ne-am întâlnit cu Părintele T., actualul duhovnic.

L-am salutat pe Părintele şi i-am spus lui Andrei: „Cred că ăsta e duhovnicul nostru!ˮ.

Apoi am intrat la mama ‒ a fost un moment foarte delicat, pentru că i-am explicat mamei că nu vreau să facem avortul, pentru că nu este nici un motiv întemeiat pentru asta şi noi vrem să păstrăm copilul.

Mama a reacţionat foarte-foarte urât. Nu se aştepta la o asemenea decizie şi a fost cumva şocată că noi, artişti fiind, vrem să păstrăm sarcina, mai ales că nu aveam o situaţie financiară stabilă, nu eram nici căsătoriţi şi ea era aproape convinsă că ne vom despărţi. (…)

Și ne-am căsătorit la scurt timp după aceea, după Paşte, în Duminica samarinencei. (…)

Dar după nuntă au fost nişte tulburări la mine în familie, pentru că mama nu a înţeles ce era cu toţi oamenii aceia, cu atâția copii… „O să faceţi şi voi atâţia copii acum?!ˮ. Au ajuns să ne spună: „Aţi intrat într-o sectă!ˮ. Bine, ai mei nici nu au experienţa asta a Bisericii, nu au trăit-o deloc.

Ei nu merg nici măcar la slujbe, trec pe lângă biserică şi aprind o lumânare din superstiţie, şi atunci le-a fost foarte greu să înţeleagă.

Nici acum nu sunt convinsă că au înţeles pe deplin, dar cumva s-au împăcat cu ideea, şi au văzut că nu am fost răpiţi de extratereştri, ca în filmele la care se uită. Dar, într-adevăr, familia noastră e aici [în Biserică]. (…)

Am avut chiar o prietenă care a rămas la un moment dat însărcinată şi a decis să facă avort. Eu m-am întristat foarte tare, am încercat să-i explic, i l-am arătat pe Mihail, ca să înțeleagă ce am fi pierdut noi dacă am fi făcut lucrul acesta.

Și tot a făcut avort până la urmă. Nu o judec, uşor nu i-a fost, cu siguranţă. Mi-a părut foarte rău că a trecut prin asta. Altfel, acum, la patru copii, nu mai trebuie să conving pe nimeni, sunt un exemplu mergător!

Ai trecut printr-o criză de sarcină? Mărturia ta poate salva vieți. În perioada următoare ne propunem să tipărim o nouă carte cu mărturii despre criză de sarcină. Trimite mărturia ta la 101marturii@gmail.com.

Mărturie culeasă de Raluca Tănăseanu
Revista Familia Ortodoxă, mai 2019