Mai avem nevoie de 26.500 RON pentru campania „Redăm speranța pentru amândoi”. Ajută-ne și tu să deschidem Centrul Sf. Elena!
29.06.2020
Solidaritate incredibilă: 86.650 RON donați în 24 de zile. Ce îi unește pe acești oameni?
02.07.2020
Show all

Ce stil de parenting funcționează cel mai bine?

Cum responsabilizezi un adult? În multe moduri poți încerca, dar dacă adultul nu a învățat să fie responsabil de copil, îi va fi greu. Așa că soluția este învățarea responsabilității din copilărie.

Cum responsabilizezi un copil? Care este cel mai bun stil de parenting, pentru a forma copii responsabili care devin adulți responsabili?

Un studiu realizat pe 20.000 de familii, timp de 10 ani, oferă un răspuns și explicații. Postăm mai jos rezultatele lui și încadrăm această postare în campania „Redăm speranță pentru amândoi”.

Mai avem nevoie de 18.500 RON, adică de 15% din suma necesară funcționării Centrul Sfânta Elena până la 31 octombrie 2020.

Formarea responsabilității copiilor este foarte importantă, pentru că cel mai adesea criza de sarcină apare în urma unei lipse de asumare a responsabilității din partea unui adult care nu a învățat să fie responsabil în copilărie.

În cadrul Centrului Sf. Elena, sprijinul pentru femeile în criză de sarcină va avea o componentă foarte importantă: oportunitatea de a participa la sesiuni de formare despre naștere, alăptare, îngrijirea, creșterea și educarea copilului.

Sprijiniți-ne să sprijinim!

Modalități prin care poți sprijini deschiderea Centrului Sf. Elena:

  1. Setează o donație lunară recurentă de 10 RON/3€/3$ în conturile de mai jos:
    Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei
    Cod fiscal: 36913780
    Conturi:
    RO79RNCB0082153361040001 LEI
    RO52RNCB0082153361040002 EURO
    RO25RNCB0082153361040003 USD
  2. Donează-ți ziua de naștere pentru deschiderea noului centru prin platforma Galantom: https://centrulalexandra.galantom.ro/event-projects/view?id=2685;
  3. Donează cu cardul prin aplicați Mobilpay, dând click pe acest link: https://secure.mobilpay.ro/buy-product/1ataq5er
  4. Donează prin Paypal folosind acest link: http://paypal.me/centrulalexandra

Ce stil de parenting funcționează cel mai bine?

Traducere după Thomas Lickona, „What parenting style works best?

Studiile arată că atât exigența, cât și dragostea sunt cruciale

La începutul anilor 1960, când America era la limita tulburărilor sociale care aveau să conteste autoritatea la toate nivelurile, Diana Baumrind, psiholog la Universitatea Berkeley din California, a început un studiu longitudinal menit să răspundă la următoarea întrebare: Cum afectează stilul nostru de parenting – inclusiv exercitarea autorității și a dragostei – dezvoltarea caracterului și a competențelor copiilor noștri?

Peste 100 de părinți și copiii lor au participat în studiul lui Baumrind. Când copiii erau la grădiniță, gimnaziu și liceu, cercetătorii au petrecut 50 de ore observând acasă și în laborator interacțiunile părinte-copil ale fiecărei familii și au intervievat părinții cu privire la aceste interacțiuni. Mai mult, echipa de cercetare a observat interacțiunile fiecărui copil cu colegii, la școală.

Pe baza acestei cercetări, Baumrind a putut identifica patru stiluri de parenting. Fiecare stil era definit de modul în care părinții practicau „exigența” și „receptivitatea”.

Exigența se referea la modul în care părinții își foloseau autoritatea – modul în care au monitorizat activitățile copiilor lor, modul în care au exercitat controlul și au motivat conformarea cu un comportamentul așteptat.

Receptivitatea se referea la modul în care părinții își exprimau dragostea – cum răspundeau la nevoile și la dorințele copiilor, cum își ajutau copiii să le îndeplinească așteptările de părinți.

Cum au evoluat copiii

Cum a reușit – sau nu a reușit – fiecare dintre cele 4 stiluri de parenting să integreze exigența și receptivitatea și cum au evoluat copiii crescuți cu aceste stiluri diferite?

  1. Părinții neinteresați nu erau nici exigenți, nici receptivi.

Atitudinea lor era, practic, aceea de neimplicare: ei nu voiau să fie deranjați de responsabilitățile creșterii copilului. Unii părinți erau detașați și neglijenți; alții erau reci și respingeau nevoile copiilor.

Rezultat: Copiii părinților neinteresați au avut cele mai proaste rezultate – pe parcursul studiului. Majoritatea nu s-au descurcat bine la școală și au avut probleme în relațiile cu colegii. Până să ajungă adolescenți, au avut cele mai mici note dintre toți tinerii din studiu și cel mai ridicat nivel de anxietate și de depresie. În plus, abuzul de droguri a fost un comportament frecvent întâlnit în cazul acestora.

  1. Părinții permisivi erau receptivi, dar neexigenți.

Acești părinți au stabilit puține reguli, adesea și-au răsfățat copiii și au avut tendința de a folosi metode manipulative – precum mita sau retragerea dragostei – pentru a-i motiva să respectare regulile. Ei nu le-au cerut copiilor să fie responsabili sau să țină cont de nevoile altora. Totodată, au evitat confruntările, preferând să fie percepuți de către aceștia mai degrabă ca prieteni, decât să fie considerați figuri cu autoritate.

Rezultat: Copiii părinților permisivi aveau, de obicei, autocontrol slab, respect scăzut pentru alții și motivație scăzută pentru realizări. În adolescență, era o probabilitate mai mare ca aceștia să consume droguri, decât în cazul copiilor ai căror părinți erau mai exigenți.

  1. Părinții autoritari erau exigenți, dar nereceptivi la nevoile copiilor.

Acestora le lipsea căldura, erau foarte critici și rareori lăudau realizările sau acțiunile pozitive ale copiilor. Le controlau în detaliu activitățile și insistau ca aceștia să se supună dorințelor parentale. Se manifestau, deci, într-un mod rigid și despotic, fără a ține cont de interesele, de abilitățile sau de nevoile copiilor. De exemplu, părinții autoritari nu făceau niciun efort să le comunice acestora motivele diferitelor directive și cerințe ale lor. Se bazau, în schimb, pe amenințări și pe pedepse, pentru a motiva ascultarea. Consecințele neascultării erau dure și, uneori, imprevizibile.

Rezultat: Copiii crescuți în această manieră și-au perceput părinții ca fiind abuzivi și inabordabili. Acestor copii le lipsea încrederea în ei înșiși. În plus, erau predispuși la anxietate, la depresie și la a ceda ușor în fața presiunilor colegilor.

  1. Părinții fermi erau atât exigenți cât și receptivi – cu așteptări înalte și cu mult sprijin.

Aceștia erau calzi și binevoitori, încurajau individualitatea și independența adecvată vârstei, dar, de asemenea, prețuiau ascultarea față de cerințele adulților. Ei știau unde sunt copiii lor și ce fac. Ei lăudau comportamentul pozitiv, dădeau explicații raționale pentru regulile și așteptările lor dar luau în considerare și perspectiva copilului. Când luau hotărâri, discutau cu copilul lor,, dar nu își întemeiau deciziile numai pe dorințele acestuia . Consecințele comportamentelor nedorite erau legate – logic – de acțiunile copilului.

Rezultat: Copiii cu părinți exigenți au arătat cel mai ridicat nivel de încredere în ei înșiși, de respect pentru alții, de autocontrol și de succes școlar.

Confirmare de la un studiu de 10 ani, cu 20.000 de familii

Un studiu de 10 ani, care a fost realizat de psihologul Laurence Steinberg de la Universitatea Temple și care s-a concentrat doar pe anii adolescenței, a confirmat superioritatea stilului de parenting exigent, cu integrarea echilibrată a exigenței și a receptivității.

În timp ce studiul lui Baumrind a analizat 100 de familii, al lui Steinberg a investigat 20.000 de familii – provenite din nouă comunități diverse, din diferite regiuni ale Statelor Unite.

Pentru a ilustra modul în care cele patru stiluri de parenting ar acționa în adolescență, să ne gândim la felul în care fiecare dintre tipurile de părinți ar gestiona următorul scenariu comun: Adolescentul vine acasă târziu – după ora stabilită.

  • Un părinte autoritar ar impune o pedeapsă, după o discuție foarte sumară sau fără nicio discuție; accentul ar fi pus pe respectarea regulii, punct.
  • Un părinte permisiv ar putea fi nemulțumit de întârziere, dar ar evita o confruntare în acest sens.
  • Părinții neinteresați probabil că nici măcar nu ar stabili o oră de întoarcere sau, dacă ar stabili-o, nu le-ar păsa prea mult de întârziere.
  • Părinții exigenți ar lua întârzierea în serios. Ar afla de ce copilul lor a întârziat, ar discuta legitimitatea motivului și și-ar ajuta copilul adolescent să priceapă de ce o persoană responsabilă ar suna (sau ar trimite un mesaj, indiferent de motiv) să își anunțe părinții că este în siguranță, dar că va întârzia.

Accentul părintelui exigent ar fi pus pe adoptarea de către adolescent a perspectivei părintelui și pe asumarea angajamentului de a avea un comportament mai responsabil, în viitor. Dacă problema întârzierii s-ar repeta, ar avea loc o discuție despre consecințele corecte care să motiveze ascultarea.

În studiul lui Steinberg, la fel ca în al lui Baumrind, adolescenții din familiile exigente au excelat la toate categoriile. Aceștia erau cei mai încrezători, în cazul lor era cel mai puțin probabil să abuzeze de droguri sau de alcool și era cel mai puțin probabil să devină anxioși sau depresivi. Ei au investit cel mai mult timp în formarea lor și au obținut cele mai bune rezultate școlare.

Cea mai importantă idee din studiile Steinberg și Baumrind?

Dacă doriți să vă maximizați contribuția la dezvoltarea caracterului și a competențelor copilului dvs., integrați exigența (aplicarea autorității dvs.) și receptivitatea (exprimarea dragostei dvs.).

Acest stil de parenting echilibrat, ferm, exigent combină următoarele elemente importante:

  • autoritate încrezătoare, care stabilește așteptări înalte, dar adecvate vârstei;
  • un nivel ridicat de căldură și de sprijin, care îi ajută pe copii să îndeplinească aceste așteptări;
  • explicații raționale ale regulilor și ale cerințelor parentale;
  • prețuirea atât a ascultării, cât și a independenței adecvate vârstei;
  • disciplină echitabilă și rezonabilă, care îi menține pe copii răspunzători față de așteptări, dezvoltându-le astfel responsabilitatea;
  • disponibilitatea părinților de a discuta cu copiii și de a ține cont de părerea acestora atunci când se iau hotărâri, decizia finală aparținându-le însă adulților;
  • tratarea copiilor ca persoane care au nevoi și sentimente demne de respect.

Referințe

Baumrind, D. (2008). Authoritative parenting for character and competence. In D. Streight (Ed.), Parenting for Character: Five Experts, Five Practices. Portland, OR: The Center for Spiritual and Ethical Education.

Steinberg, L. et al. (1996). Beyond the classroom: Why school reform has failed and what parents need to do. New York: Simon and Schuster.

Thomas Lickona (www.thomaslickona.com) este psiholog al dezvoltării, director al Centrului pentru al 4-lea și al 5-lea R (Respect și Responsabilitate) și autor al „Cum să creștem copii buni și să primim respect, mulțumire și o familie mai fericită” (How to Raise Kind Kids: And Get Respect, Gratitude, and a Happier Family in the Bargain – Penguin, 2018). El scrie un blog de parenting în Psihologia Astăzi (Psychology Today), „Crescând copii buni” (Raising Kind Kids).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *