Au fost donate primele trusouri pentru mamele care urmează să nască sau au copii nou-născuți
20.10.2017Pentru o mamă și fetița ei cu privire albastră
07.11.2017Cum „descifrăm” adolescenții de astăzi. Un interviu cu Iulia Țoța, formator Școala Familiei
Iulia Ţoţa a aboslvit Universitatea Politehnică Bucureşti în 1997, dar s-a îndreptat spre domeniul educaţional, devenind facilitator şi expert educaţional şi fondând în 2004 Complexul Educaţional „Copil Isteţ”. Aşadar, are experienţă în educaţie, dar şi în publicitate şi organizare de evenimente. Totuşi, dincolo de întreaga experienţă profesională, de toate diplomele obţinute şi cursurile de formare urmate, este mamă a şapte copii. Alături pe soţul ei, ea a dobândit o vastă experienţă de părinte, din care acum le poate împărtăşi şi altora.
De curând, ea i-a acordat jurnalistului Răzvan Marinescu un interviu despre relaţia părintelui cu copilul adolescent şi provocările pe care această vârstă le aduce în familie şi în viaţa tinerilor înşişi şi a prezentat un program al Şcolii Familiei special gândit pentru părinţii şi tinerii adolescenţi.
Cum s-au transformat adolescenţii în ultimii 10-20 de ani?
Adolescenţii de astăzi diferă tot mai mult de adolescenţii generaţiilor anterioare, putem spune că sunt cu totul altă ”specie” şi voi detalia mai departe. De aceea e nevoie să-i înţelegem şi să ştim cum să fim de partea lor, să facem echipă cu ei. Iată ce îi defineşte.
Perioada actuală este marcată de o creştere a numărului de copii dotaţi cu o inteligenţă peste medie şi aceasta datorită expunerii la foarte multe informaţii de foarte mici şi datorită stimulării timpurii. Aici este de tras o linie foarte fină între ce înseamnă echilibru şi pericolul expunerii exagerate la informaţii peste datul fiecăruia în parte. Îşi asumă tot mai greu şi din ce în ce mai târziu roluri importante în viaţă, cum ar fi rolul de soţie şi mamă, respectiv soţ şi tată, prioritatea lui fiind astăzi cariera, nicidecum familia.
A coborât foarte mult punctul formării adicţiilor la adolescenţi. Sunt tot mai neîmpliniţi şi nesatisfăcuţi de ceea ce fac, astfel că, foarte uşor alunecă către zona dependenţelor. De aceea, trebuie să fim însă atenţi la tristeţea adolescentului contemporan, la depresiile, anxietăţile şi la tot spectrul psihotic, al cărui procentaj creşte an de an.
Au foarte mulţi ”prieteni” la nivel virtual (datorită reţelelor de socializare) şi foarte puţini la modul real şi au relaţii sociale superficiale. De asemenea, părinţii trebuie să fie foarte atenţi la cei din jurul copilului lor adolescent, însă subtil.
Presiunile sociale asupra adolescenţilor sunt de asemenea foarte mari, din toate perspectivele şi consecinţele sunt din ce în ce mai vizibile. Mulţi dintre adolescenţii zilelor noastre nu ştiu ce sa mai facă, se plictisesc, pentru că nu găsesc un sens al vieţii şi pentru că nu au proiecte clare pentru viitorul apropiat sau cel mai îndepărtat. Acest lucru se întâmplă şi pentru că nu au exersat relaţiile sociale, comunicarea, implicarea în diferite contexte pentru a-şi da seama de opţiunile pe care le au de a acţiona în societate.
Sunt lucruri pe care noi, formatorii de la Programul Naţional de Educaţie pentru Părinţi Şcoala Familiei le identificăm şi despre care le împărtăşim părinţilor. De aceea este important ca părinţii care simt că au ajuns într-un punct mort, că peste noapte copilul lor blând şi ascultător s-a transformat într-un adolescent pe care nu îl mai înţeleg, să meargă să ceară ajutor de la specialişti.
Rep.: E prea mult marketing sau adolescenţii zilelor noastre chiar au nevoie de mai multa atenţie?
Dacă luăm în consideraţie că numărul şi agresivitatea provocărilor acestor vremuri a crescut, DA, adolescenţii zilelor noastre au nevoie de mai multă atenţie din partea noastră.
Dacă ţinem cont de toate descoperirile neuroştiinţei, psihologiei şi celorlalte ştiinţe, precum şi de conexiunile dintre acestea, DA, adolescenţilor zilelor noastre le putem oferi mai multă atenţie.
Este păcat şi chiar dăunător să rămânem blocaţi în şabloane de genul: ”Bunica mea nu a mai avut nevoie să înveţe cum să-şi crească copiii”. Nu este vorba doar de învăţare, este vorba de deschidere şi de disponibilitatea de a asculta şi alte opinii, alte abordări, alte puncte de vedere privind educaţia. Sunt de luat în calcul consecinţele unor comportamente. Sunt lucruri sau comportamente pe care le putem schimba noi, părinţii, ca să le fie mai bine copiilor, astfel încât să ajungă adulţi echilibraţi.
Care sunt cele mai mari provocări pentru părinţii de adolescenţi şi cum le facem faţă?
Timpul, tehnologia, lipsa modelelor şi valorilor autentice pentru adolescenţi, conflictul dintre generaţii (prezent în orice epocă), lipsa comunicării adevărate între soţi şi între părinţi şi copii. Pornind de la acestea sunt foarte multe de vorbit despre fiecare în parte, Şcoala Familiei propunând ateliere pentru fiecare temă.
Tot presiunile sociale sunt cele care îi îndepărtează pe părinţi de adolescenţii lor. Părinţii sunt mult mai preocupaţi acum de munca lor şi chiar dacă lor li se pare că muncesc pentru copiii lor, pentru ca ei să aibă tot ce-şi doresc, de fapt fac un enorm deserviciu adolescenţilor lor. Îi lipsesc de timpul şi de disponibilitatea lor, a părinţilor şi astfel nu se mai construiesc punţi de comunicare, iar adolescenţii se îndepărtează cu multă uşurinţă de mediul familial, care nu le mai satisface nevoi emoţionale, de comunicare, de relaţionare, de petrecere a timpului liber.
Ne puteţi da nişte ponturi sau sfaturi în relaţia cu adolescenţii noştri de acasă?
Iată câteva sfaturi:
·Să le permitem să se maturizeze, asistându-i în traversarea acestui proces de metamorfoză de la copil la adult.
·Adolescenţii au mare nevoie de părinţi. Chiar dacă nu ţipă ca cei mici, ar fi bine să înţelegem, ca părinţi, că ei sunt o prioritate pentru noi.
·Această perioadă este ca o mare gură de oxigen, o mare şansă pentru noi părinţii, ca să reglăm relaţia cu adolescenţii noştri, să facem lucrurile pe care nu le-am făcut atunci când poate trebuia, să parcurgem nişte etape pe care poate le-am sărit, din diferite motive. Să încercăm să recuperăm ce se poate. Adolescenţa este o fereastră de oportunitate.
·Să încercăm să eliminăm pe cât putem vorbe precum: „Cum îşi aşterne, aşa doarme”; „Am făcut tot ce am putut, de acum este treaba lui/ei”; „Îmi iau mâna de pe el/ea, este mare, să decidă singur/singură”
Îndepărtarea fizică a copilului de casă, faptul că petrece mai mult timp cu colegii, prietenii întrucât creşte acum nevoia de apartenenţă la grup şi de aici şi adeziunea la diferite provocări şi cerinţe pe care anturajul le propune, uneori în defavoarea sănătăţii şi siguranţei chiar fizice, nu trebuie însoţită de ”abandonul” emoţional – adolescenţii au încă nevoie să audă de la părinţii lor şi să fie asiguraţi de iubire, sprijin, suport în luarea unor decizii, disponibilitate la dialog şi împărtăşire. E vremea când părintele trebuie ”să pună pe masa relaţiei” mai mult acum – disponibilitate, ascultare activă, înţelegere, rezonanţă cu adolescentul.
·Să ţinem cont de diferenţele dintre fete şi băieţi, de faptul că reacţionează diferit la stres, că pot fi motivaţi diferit şi multe altele din această zonă a diferenţelor
·Care sunt valorile şi priorităţile lor? Pe acest suport trebuie şi putem să construim totul. Dacă doar ne proiectăm pe ei valorile şi priorităţile noastre nu o să reuşim nimic cu adolescenţii noştri.
·Să-i susţinem în proiectele lor nu în proiectele noastre.
·Ar fi bine să ţinem cont de faptul că procesul de maturizare a creierului nu s-a încheiat şi au nevoie de ”asistenţa” noastră. Nu să le interzicem să facă lucruri ci să discutăm foarte mult cu ei, arătându-le care vor fi consecinţele faptelor/ deciziilor lor. Dar ar fi bine ca ei să decidă şi să-şi asume consecinţele. Trebuie păstrat însă un echilibru şi aici: pe de-o parte trebuie să-i ajutăm să-şi maturizeze cortexul prefrontal lăsându-i să decidă singuri, să capete acest exerciţiu, pe de altă parte însă, atunci când faptele lor ar avea consecinţe grave pe care ei nu le conştientizează indiferent cât de mult le explicăm să încercăm să fim mai autoritari, spre a le fi bine mai târziu şi pentru a nu ieşi ”prea terfeliţi” din această perioadă a vieţii lor.
·De când sunt mici trebuie să încercăm să construim canalul de comunicare cu ei şi să îi ajutăm să-şi construiască o stimă de sine cât mai puternică. Având grijă din timp la aceste doua componente, vom avea şanse mari să ne putem înţelege cu adolescenţii noştri, să putem comunica cu ei şi să nu se arunce către orice anturaj.
·Să învăţăm să-i ascultăm.
·Să nu reacţionăm exagerat la greşelile lor. De multe ori facem greşeala să îi cicălim ca să ne povestească tot ceea ce fac şi, atunci când o fac, ne supărăm, reacţionăm nepotrivit, intervenim în relaţiile lor, le dictăm noi ce să facă.
·Noi, ca părinţi, trebuie să lăsăm uşa deschisă copiilor noştri, să înţelegem că a fi părinte nu înseamnă a fi perfect. Noi nu suntem perfecţi şi să nu cerem copiilor noştri să fie perfecţi.
·Să ne cerem iertare atunci când greşim. Astfel, ei înţeleg că îi respectăm şi învaţă să-şi asume o greşeală şi să-ţi ceară la rândul lor iertare. Este ca o lecţie.
·Nu în ultimul rând, caracterul copiilor noştri se educă de când aceştia sunt mici şi putem spune că procesul de modelare şi educaţie se termină odată cu adolescenţa.
Ce aduce nou conceputul de Educaţie pentru Părinţi promovat de Şcoala Familiei? Cu ce se diferenţiază de alte cursuri similare?
Şcoala Familiei nu dă reţete miraculoase ci caută să transmită cât mai apăsat câteva mesaje şi anume:
·Fiecare trebuie să găsească echilibrul familiei sale, în funcţie de contextul propriu. Nu se pot aplica reţete în trei – cinci paşi, nu vorbim despre maşini aici, vorbim despre oameni şi ştim bine cât suntem de diferiţi din punct de vedere al temperamentelor, valorilor, priorităţilor, personalităţilor şi multe alte variabile personale şi de context (personal, social, cultural etc.).
·Să ne asumăm responsabilitatea educaţiei copiilor noştri şi să nu lăsăm şi să aşteptăm de la alţii să ne educe caracterul copiilor noştri.
·Să nu lăsăm ca anturajele, societatea să ne influenţeze în rău copiii, să ţinem aproape de ei, încercând să depăşim zona administrativă şi să dăm mai mare atenţie sufletului, dimensiunii emoţionale.
·Să înţelegem că a iubi este o decizie şi este nevoie de multă luptă, multe sacrificii din partea tuturor pentru a păstra o familie sănătoasă şi echilibrată.
·Să nu încercăm să-i schimbăm pe ceilalţi. Să încercăm să ne schimbăm noi comportamentul astfel încât şi celălalt să-şi dorească schimbarea.
·Să revenim la normalitate, să ne simţim fireşti în comportamentul nostru faţă de soţ/ soţie şi copii.
·Să nu permitem să se reducă dimensiunea importanţei familiei. Aceasta ar trebui sa fie prioritatea noastră, să ne dezvoltăm ca părinţi competenţi, capabili de educaţia şi creşterea sănătoasă a copiilor noştri.
Şcoala Familiei şi-a propus construirea unei comunităţi puternice de părinţi cu valori clare, explicite, care să le fie sprijin şi resursă acestora în momentele complexe de luare a diferitelor decizii de viaţă.
Şcoala Familiei organizează în perioada 9-12 noiembrie seria de cursuri pentru părinţi şi adolescenţi„Ghid de supravieţuire în adolescenţă”,cu următoarele teme:
„Adolescentul, acest necunoscut”(modul pentru părinţi)
„Comunicarea şi managementul conflictelor” (modul pentru adolescenţi)
„Iubirea, între sexualitate şi emoţie”(modul pentru adolescenţi)
„Adolescenţa pe faţă şi pe dos”(modul pentru părinţi şi adolescenţi)
Înscrierile se pot face la adresa de e-mail bucuresti@scoala-familiei.ro sau pe www.scoala-familiei.ro
